Macroul ca şi tonul, aparţine familiei Scombridae. El se găseşte în largul mării şi este un înotător foarte agil. O caracteristică specială este că macroul nu are vezică urinară. Vezica urinară ajută peştii să îşi poată regla greutatea lor în funcţie de presiunea apei şi astfel, sunt în stare să plutească. Peştii care trăiesc pe fundul mării, sau sunt înotători deosebit de rapizi (cum ar fi macroul), au o vezică urinară slab dezvoltată sau nu au deloc. Această particularitate fizică face macroul extrem de mobil şi îl ajută să scape de duşmani, cum ar fi rechinul, câinele de mare, rechinul scrumbiilor (rechin macrou), tonul sau de delfin.
Macroul are dungi albastre pe spate, de obicei ajunge la o lungime de 50 de centimetri şi poate trăi până la unsprezece ani. Corpul are o culoare verde - albăstruie, care se transformă în abastru – argintiu când este capturat. La fel ca toţi peştii din familia macrourilor, acestia au câte cinci înotătoare pe fiecare parte a cozii. Datorită corpului în formă de torpilă acest peşte ajunge la viteze remarcabile şi poate dispărea fulgerător din faţa prădătorilor. Ajunge rapid la adâncimi mari şi înoată rapid de la mari adâncimi spre suprafaţă. Macroul este un peşte care trăieşte în bancuri şi stă mai mult la suprafaţă. Iarna, în perioada de odihnă, macroul nu se hrăneşte. Abia primăvara târziu şi vara după depunerea icrelor se hrăneşte cu plancton şi crustacee mici. Macrourile vânează peşti mici în grupuri, în special heringi tineri, şprot, cod, merlan şi ţiparul de nisip.
